Pare greu de crezut că este făcut din carton, nu?
Iată cât este de ușor de fapt:
Ai nevoie doar de aluatul din carton și aracet prezentat în articolul 01, de un balon oval sau ovoidal, (nu sferic), o piatră de sticlă decorativă transparentă, vopsea și o sursă de lumină la alegere.
Umflă balonul la dimensiunea dorită, ținând cont și de dimensiunea pietrei de sticlă și de cât de realist sau simbolic dorești rezultatul. Cel din imagine este simbolic, nu realist, întrucât nu păstrează proporții realiste. Strânge balonul cu degetele astfel încât să rămână în formă de ou. Desenează cu un marker forma grosieră a ferestrei sparte a oului și crăpăturile. Ține cont de faptul că secțiunea din chipul dragonului va trebui introdusă prin spărtura oului dar după poziționarea acestei va trebui să fie acoperită de coaja de ou în totalitate pe margini.
Strânge în pumn câteva hârtii de ziar/ revistă sau alte deșeuri asemănătoare, înfășoară-le în hârtie în forma cuibului, fixează cu bandă de hârtie.
Pictează cu o pensulă partea plată a pietrei de sticlă, începând cu pupila fusiformă, apoi cu raze colorate diferit, în straturi, folosind și o scobitoare pentru decorul cât mai realist al irisului. Se poate utiliza și lac de unghii metalizat în cantități mici pentru un efect deosebit. Lasă o se să usuce.
Adaugă cu degetele pastă de carton pe suportul cuib doar pe părțile exterioare în acest stadiu, dând formă de piatră, și pe balon, pentru a acoperi zona marcată pentru spărtură și crăpături, depășind cu aproximativ 1-1,5 cm acea zonă.
Poziționează piatra conform designului, adaugă pastă de carton, modelează cu o pensulă înmuiată în apă, apoi cu un bețișor pentru frigărui sau orice alt instrument ai la îndemână și pare potrivit pentru a crea efectul de solzi și textură de piele de dragon. Adaugă pleoapele. Lasă la uscat până se întărește bine. Între timp poți lucra și partea exterioară a cuibului.
După uscare, se dezlipește ușor de pe balon și se pictează în nuanțele dorite. Pentru efecte metalice poți folosi ceară metalizată sau fard de pleoape sidefat. Lasă această bucată deoparte.
Adaugă acum cu degetele pastă de carton pe tot balonul, într-un stat de 3-4 milimetri, având grijă la densitatea de material în zona în care va fi spărtura. Pentru o textură cât mai fină poți folosi folie alimentară la final, pe zone, sau pensula cu apă.
După uscarea completă și întărirea oului taie codița balonului, îndepărtează-l și acoperă gaura. După întărire, finisează suprafața oului cu hârtie abrazivă, de la granulație mare la fină, până când ești mulțumit de aspect.
Desenează pe ou spărtura și crăpăturile, taie ușor cu un cutter bine ascuțit, cu mare grijă la zimți și crăpături. Finisează marginile și crăpăturile cu o fâșie de hârtie abrazivă cu granulație mică. Dacă se rupe un zimț al cojii de ou și nu arată bine, poți reveni cu pasta de carton.
Pictează coaja oului în nuanța dorită. Modelul nostru este colorat cu un burete îmbibat în apă colorată – pentru un aspect de fosilă și un contrast bun cu pielea dragonului.
Adaugă pastă de carton pe restul cuibului, aplică o folie pe fața dinspre ou a acestuia și poziționează oul peste folie, pentru a obține o fixare verticală a oului.
Perforează cu atenție coaja oului pentru cablul sursei de lumini. Dacă ai optat pentru una pe baterii, poți ascunde bateriile în suport, deci este nevoie de un orificiu și în acesta. Ai grijă să alegi o sursă de lumină rece, pentru a evita pericolul de incendiere. Montează și verifică sursa de lumină.
Partea cea mai dificilă este fixarea obrazului dragonului în interiorul oului. Noi am adăugat și bucăți de folie albă, din pungă reciclabilă de cumpărături, pentru a simula acea membrană interioară a oului și a masca spațiul crăpăturilor. Apoi am ancorat obrazul dragonului cu ață rezistentă pe două axe, am dat cu silicon marginile care vin în contact cu coaja oului, apoi l-am introdus ușor prin spărtură și cu ajutorul ațelor l-am așezat în poziția dorită, apoi l am fixat cu bandă de hârtie și l- am poziționat cu spărtura în jos, pentru a se lipi. După ce s-a întărit siliconul am îndepărtat ața, și am aprins luminile.
Vi se pare greu? V-a ieșit? Așteptăm fotografii cu rezultatul.