
Plăntuțe grăsuțe
Dacă ai primit în dar o „grăsuță” drăguță dar tu n-ai avut niciodată în grijă altă vietate, întâi bucură-te că nu ți s-a oferit o alpaca sau că nu ai rămas cumva babysitter și apoi:
• vezi denumirea plantei pe etichetă și eventualele instrucțiuni de îngrijire sau
• identifică singur planta cu ajutorul unei aplicații specializate cum ar fi LeafSnap sau TreeApp, apoi caută online indicații despre îngrijirea ei sau
• citește „prospectul” de mai jos, ținând cont de faptul că fiecare plantă are nevoi specifice, acestea sunt câteva recomandări generale.
I. ce sunt plantele suculente?
II. îngrijire
a. lumină
b. apă
c. substrat
d. recipient
III. probleme frecvente
a. putrezire
b. dăunători
IV. înmulțire
a. butășire
b. propagarea prin frunze
I. Ce sunt plantele suculente?
Dacă plăntuța în cauză are frunzele sau tulpina îngroșate, cărnoase, cel mai probabil este o suculentă. Până se vor înțelege între ei horticultorii și botaniștii dacă și cactușii sunt sau nu suculente, instrucțiunile de mai jos sunt valabile și pentru ei. Caracteristica generală a suculentelor este că sunt plante rezistente la secetă, au frunzele, tulpinile sau rădăcinile mult mai umflate, prin dezvoltarea țesutului de stocare a apei.
Plantele suculente pot avea și alte caracteristici de economisire a apei care pot include:
- frunze cilindrice, sferice sau absența acestora
- fotosinteza în tulpină, în loc de frunze
- formă de creștere compactă, redusă, sferică sau cu aspect de perniță
- suprafață exterioară ceroasă, păroasă, cu ghimpi, pentru a crea un micro-habitat umed în jurul plantei, care reduce mișcarea aerului;
- rădăcini foarte apropiate de suprafața solului, astfel încât au capacitatea de a prelua umiditatea sau chiar roua.
Unele specii rezistă și la temperaturi scăzute, negative sau sub zăpadă, altele nu. În funcție de acest criteriu se folosește încadrarea într-una din categoriile de interior sau de exterior, deși, evident, în natură, toate plantele cresc sub soare.
II. Îngrijire
Suculentele sunt favorizate ca plante de casă, pentru modul adorabil în care arată și faptul că se îngrijesc ușor.
a. Suculentele sunt în general iubitoare de lumină, dar nu în toate cazurile expunerea directă sub razele solare este benefică și niciodată o expunere bruscă la soare nu este indicată. Prea mult soare va arde frunzele plantei, inițial apar pete, apoi țesuturile moi sunt distruse. Prea puțină lumină determină o creștere rapidă a în înălțime a tulpinii. La plantele cu aspect de rozetă, această formă se modifică, dezvoltând o tulpină alungită, etiolată, cu spații inestetice între frunze. Soluția este de a le oferi doza adecvată de lumină naturală însă există și surse de lumină artificială care dau rezultate.
b. Nevoile de apă ale acestor plante variază în funcție de soi, sezon, temperatură etc. Suculentele se udă cu generozitate în sezonul de creștere, primăvara și vara dar astfel încât între udări amestecul din ghiveci trebuie lăsat să se usuce. Toamna și iarna nevoile de apă se reduc, pot fi udate mult mai rar, în funcție de temperatura ambientală. Suculentele udate excesiv devin moi și decolorate, rădăcinile putrezesc. O plantă care nu primește suficientă apă se oprește din creștere, frunzele (cele noi sau din partea de sus a plantei) se stafidesc și cad, pot apărea pete maronii pe frunze. Se pot utiliza și fertilizatori dar doar în timpul sezonului cald, de creștere.
c. Solul din ghiveci pentru suculente este de regulă un amestec nisipos, care permite un drenaj bun al apei. Se pot folosi cele gata preparate, din comerț, speciale pentru suculente, conform recomandărilor de pe ambalaj sau se poate prepara prin combinarea unui amestec obișnuit, organic, cu un agent anorganic, ca nisipul sau perlitul. Pentru unele plante este recomandat și un adaos de turbă.
d. Ghivecele potrivite pentru plantele suculente trebuie în primul rând să contribuie la drenajul apei, cum sunt cele clasice din lut, ceramică sau chiar plastic, cu orificii și farfurioară pentru decantarea apei în exces dar se pot utiliza și recipiente decorative cum sunt bolurile de sticlă dacă sunt respectate cu strictețe nevoile de apă și substrat ale plantelor.
III. Probleme frecvente
Dacă atunci când admirați plăntuțele observați modificări ale aspectului acestora, o inspecție mai atentă poate preveni pierderea lor.
a. Putrezirea rădăcinilor datorită umezelii excesive din substrat este una dintre cauzele frecvente ale pierderii acestor plante. În cazul în care suspectați această problemă, puteți scoate cu grijă plăntuța din substrat, apoi puteți curăța cu grijă părțile putrezite. Lăsați apoi planta pe un șervețel de hârtie câteva zile și replantați în substrat corespunzător.
b. Dăunătorii care pot ataca plantele suculente de interior sunt de regulă păduchii lânoși sau țestoși, păianjenul roșu sau o serie de acarieni și fungi. În cazul în care suspectați o infestare, inspectați toate celelalte plante din același spațiu, izolați plantele infestate și tratați-le cu produse speciale de la florării sau magazine specializate.
IV. Înmulțire
Plantele suculente se pot înmulți prin butășire, prin frunze și prin semințe. Primele două moduri se pot utiliza cu ușurință acasă.
a. Butășire: se pot tăia butași din planta mamă, cu un instrument bine ascuțit și dezinfectat, preferabil în sezonul de creștere. Aceștia se lasă să se usuce 2-3 zile, apoi se îngroapă în substrat și se udă moderat.
b. Propagarea prin frunze: se pot desprinde cu atenție frunze sănătoase din partea de jos a tulpinii, astfel încât acestea să rămână intacte. O astfel de frunza completa va dezvolta rădăcinile noii plante și apoi sau concomitent o plantă în miniatură. Dacă lucrați cu o plantă etiolată, puteți tăia rozeta din vârf, apoi puteți desprinde frunzele rămase, lăsând 2-3 pe tulpină. Astfel veți avea o rozetă compactă, câteva frunze și o tulpină cu 2-3 frunze. Lăsați capetele frunzelor și al plantei să se usuce câteva zile. Când capetele sunt destul de uscate, puteți plasa frunzele și rozeta pe un substrat pentru suculente, la lumină suficientă. După câteva săptămâni vor apărea mici rădăcini la capetele frunzelor și apoi plante minuscule care vor începe să crească. Plantele se vor uda foarte rar până încep să apară rădăcinile sau noile plăntuțe. În timp frunza inițială va începe să se usuce și poate fi îndepărtată cu mare grija, folosind aceeași tehnică de desprindere ca cea inițială. Unele frunze se pot usca, altele vor face rădăcini, dar fără o tulpina și o plantă nouă. Pe tulpina rămasă, în locul fiecărei frunze pot crește plante noi, care vor putea fi ulterior replantate. Rozeta va prinde rădăcini. Astfel o pantă etiolată, datorită subexpunerii la lumină se transformă dintr-un dezastru (exagerăm..) în experiență și o pepinieră de noi suculente. Să aveți spor!
În speranța că cle de mai sus prelungesc sau salvează viața unor suculente sau o ușurează pe cea a îngrijitorului lor, vă urăm spor la grădinăritul de ghiveci, preferabil unul dintre drăgălașele ghivecele din colecția Studio 545.

Rozeta după decapitare, replantată „Pui de plantă” pe tulpina veche Dezvoltare plăntuță nouă din frunze Dezvoltare rădăcini din frunze Dezvoltare plăntuțe noi din frunze
cactuși, îngrijire, plante interior, propagare prin frunze, substrat, suculente